X
Acest site foloseste cookie-uri. Afla mai multe.
Acest site foloseste cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta cat mai buna de navigare si cumparare. Te rugam sa citesti politica noastra de Utilizare cookies si de Protectie a datelor personale si sa ne dai acceptul tau pentru utilizarea cookie-urilor.
Accepta
Acest site foloseste cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a-ti oferi o experienta cat mai buna de navigare si cumparare.
Te rugam sa citesti politica noastra de Utilizare cookies si de Protectie a datelor personale si sa ne dai acceptul tau pentru utilizarea cookie-urilor.
Preferintele tale pot fi modificate oricand din contul tau sau folosind indicatiile din pagina Utilizare cookies.
Accepta
Lista ta de favorite este goala.
Pentru a adauga favorite intra in contul tau.
Cosul tau este gol
Continua cumparaturile
Haine si incaltaminte en gros
Categorii:
Masuri Mari
right arrow
Imbracaminte Femei
right arrow
Incaltaminte Femei
right arrow
Accesorii Femei
right arrow
Imbracaminte Barbati
right arrow
Incaltaminte Barbati
right arrow
Accesorii Barbati
right arrow
Cumpara dupa
right arrow
Linii
Search
Close
Do search
arrow up
0
Cart
0
Favorite
Comanda telefonica
Produse
arrow down
scroll top
Cum functioneaza colaborarea cu noi

Colaborarea cu ricochet.ro nu e deloc complicata, dar ca orice afacere, necesita implicare si seriozitate de ambele parti.

Iata care sunt pasii colaborarii cu noi.

1. Importul produselor

Primul pas consta in importul produselor de pe ricochet.ro pe site-ul tau. Poti prelua toate produsele noastre sau doar o parte din ele, numai anumite categorii, de exemplu.

Noi iti punem la dispozitie un fisier (denumit feed) cu toate produsele noastre, care contine descrierile si alte informatii despre produse, preturile de achizitie ale acestora si linkurile la pozele produselor. Programatorul tau va trebui sa creeze un mic program (denumit script), cu ajutorul caruia sa parcurga fisierul nostru, sa preia datele din el si sa le insereze in baza ta de date.

Daca doresti, poti sa descarci si pozelor produselor de pe serverul nostru si sa le incarci pe serverul tau. Acest lucru nu este obligatoriu si daca ai un spatiu limitat pe server, nici nu este recomandat. Deoarece in feed ai linkurile directe la pozele produselor, poti sa afisezi pozele de pe serverul nostru.

2. Stabilirea pretului cu care vei vinde produsele pe site-ul tau

Acest pas te priveste in exclusivitate pe tine, noi nu impunem si nu recomandam nici un fel de pret. Tu esti cel care, pe baza pretului de achizitie si a planului tau de afaceri, iti stabilesti preturile de vanzare.

3. Stabilirea termenului de livrare a produselor pe site-ul tau

Intrucat termenul de livrare al produselor de pe ricochet.ro catre tine este de aproximativ 10 zile, iti recomandam sa pui un termen acoperitor de 12-14 zile.

4. Vanzarea produselor pe site-ul tau

La scurta vreme dupa ce produsele sunt afisate pe site-ul tau, clientii tai vor incepe sa le cumpere. Iti recomandam sa centralizezi produsele comandate de clienti intr-un fisier excel, pentru a avea o lista a produselor cumparate si a putea sa calculezi cu usurinta pretul total de achizitie.

5. Comandarea pe ricochet.ro a produselor cumparate de clientii tai

O data completata aceasta lista, intri pe ricochet.ro, te loghezi in contul tau de client si comanzi produsele respective. In functie de vanzarile pe care le ai, poti sa comanzi pe ricochet.ro in fiecare zi, o data la 2-3 zile sau saptamanal.

Valoarea comenzii minime este de 1.000 de lei. Daca totalul produselor cumparate de clientii tai nu atinge aceasta valoare, poti completa comanda cu alte produse, de exemplu esarfe, accesorii de par, bijuterii sau posete. Este foarte avantajos sa ai un mic stoc de accesorii din care sa poti oferi clientelor cadouri sau premii la concursuri.

6. Confirmarea comenzii de catre noi

Dupa ce ai plasat comanda pe ricochet.ro, te vom suna pentru confirmarea comenzii. In functie de ora la care ai plasat comanda, vei fi sunat in aceeasi zi sau in urmatoarea zi lucratoare. Noi iti vom confirma disponibilitatea produselor si timpul de livrare si iti vom trimite prin email factura proforma.

7. Plata comenzii

Plata comenzii se face in avans, prin transfer bancar in contul firmei noastre sau prin card. Pentru a minimiza timpul de livrare iti recomandam sa faci plata comenzii in aceeasi zi in care ai primit proforma si sa ne trimiti imediat copia dupa ordinul de plata.

8. Receptionarea produselor comandate

In termen de aproximativ 10 zile de la plata comenzii produsele comandate vor ajunge la depozitul tau. Produsele vor fi expediate de noi prin curier, cu transport gratuit, iar inainte de expediere te sunam sa te anuntam ca urmeaza sa primesti coletul.

Inainte de a fi expediate catre tine, produsele vor fi verificate de noi pentru a nu avea defecte si a fi conforme cu comanda ta. Totusi, iti sugeram sa efectuezi si tu o verificare inainte de a trimite produsele la clienti, pentru a aprecia calitatea acestora, materialul, marimile, culoarea, etc. Este bine sa cunosti produsele pe care le vinzi, iar verificarea lor este singura ocazie in care poti lua contact cu produsele.

9. Expedierea produselor catre client

Dupa ce ai receptionat produsele de la noi, pregatesti coletele pentru clientii tai si le expediezi comenzile.

10. Relatia cu clientii

Trebuie sa ai in vedere faptul ca, desi afisezi produsele de pe ricochet.ro, clientii cumpara de la tine, deci tu esti responsabil de relatia cu ei.

In vanzarea online de fashion aceasta relatie are o importanta deosebita. Clientii (clientele, mai ales) suna adesea ca sa puna diverse intrebari legate de produse: despre marimi, despre material, despre culori, despre croiala, etc.

Deoarece la inceput nu cunosti raspunsurile la aceste intrebari, ne poti contacta telefonic, prin SMS, WhatsApp sau email pentru a cere informatii si a le comunica clientelor. Totusi, iti recomandam sa te familiarizezi cu produsele pentru a putea sa oferi informatii si consiliere clientelor tale.

11. Retururile

In conformitate cu legea comertului electronic, clientii persoane fizice pot returna produsele in termen de 14 zile, fara invocarea vreunui motiv, iar comerciantul este obligat sa restituie contravaloarea comenzii (inclusiv transportul) catre client in termen de maxim 14 zile.

Intrucat vanzarea produselor se desfasoara pe site-ul tau, tu esti cel care trebuie sa gestioneze retururile. Mai exact, o data primit returul de la client trebuie sa verifici daca produsul este intact si sunt indeplinite conditiile de returnare, si apoi sa restitui clientului contravaloarea comenzii, in termenul legal.

In ceea ce ne priveste, noi acceptam retururi in partea ta numai daca produsele sunt defecte sau daca ti-am trimis un produs gresit. De exemplu, daca clientul tau a returnat un produs deoarece avea un defect pe care noi nu l-am observat, sau daca in loc de o rochie ti-am expediat o fusta, pe care ai trimis-o la randul tau la client. In cazul cand apare o astfel de situatie, ne informezi, noi trimitem curierul sa ridice de la tine produsele neconforme si iti restituim contravaloarea lor imediat, prin transfer bancar.

12. NU oferim colaborare in sistem drop-shipping

Mai exact, nu expediem coletele la clientii tai, in numele tau. Consideram ca, intrucat vanzarea se desfasoara pe site-ul tau, tu esti cel care trebuie sa poarte responsabilitatea relatiei cu clientii, a expedierii comenzilor la clienti si a gestionarii retururilor.

Mai ales in vanzarea de fashion online, sistemul drop-shipping in care vanzatorul nu are nici un contact cu produsele si nici o informatie la prima mana despre acestea, este dezavantajos pentru client. Prin aceasta, sistemul este dezavantajos si pentru tine, deoarece vei pierde multe vanzari pentru ca nu vei putea sa oferi clientilor informatiile de care au nevoie.

Credem ca tipul de colaborare propus de noi este simplu, avantajos de ambele parti si dovedeste respect fata de clientul final.